top of page

Când eram prietenă cu timpul

 The Book Review

Pe urmele Luciei - Cu Lucia în gând, pe vechile cărări, cele de mult bătute împreună

Când eram prietenă cu timpul de Lucia Verman
Cu lucia in gind

Vineri, Februarie 19, 2010

Subiect: Din nou acasă...

... după un drum lung, am ajuns și eu acasă. Bine mai e la casa ta...

Am găsit exact ceea ce mă așteptam eu să găsesc aici: cură­țenie, că s-a muncit puternic tot weekendul, mâncare în frigider, florile în viață...

Parcă nu am fost niciodată plecată!!! M-am uitat la pozele făcute în țară și mi s-au părut ani de când le-am făcut. Tare repede a mai trecut totul și stau și mă gândesc dacă a fost vis sau realitate.

Lucia Verman – Când eram prietenă cu timpul

 

Duminica, August 8, 2023

Subiect: Din nou acasă...

... după un drum lung, am ajuns și eu acasă. Din păcate, deși am găsit exact ceea ce mă așteptam, curățenie, mâncare în frigider și florile în viață, nu pot spune ca ea, ca soția mea dragă: „Bine mai e la casa ta”.

Ce bine poate fi fără Lucia?

 

A fost un lung periplu, am realizat însă ceea ce era mai important între toate, lansarea cărții Luciei.

Au fost multe alte întâmplări, nu toate plăcute, și, pentru mine, în principal o căutare a vechilor pași, a vechilor cărări, bătute împreună, de mine și de Lucia.

Am fost împreuna în Spania, și nu numai o dată, și în Balsareny, și în Barcelona și în Valencia și Paterna am fost.

Și prin București am umblat împreuna.

Totuși, singurul loc în care am simțit rezonanța prezenței Luciei a fost în Bacău.

Pe acele locuri pe care am mers împreuna sau pe care și ea a mers singură, cu mine în gând, așa cum am mers eu acum, singur.

Vorbind  însă cu mereu ea în gând.

 

Dragul meu, mi-e tare dor de tine , dar te car după mine peste tot și de câte ori merg pe stradă, vorbesc cu tine. Îți povestesc, îți arăt totul.

Tare mult aș vrea să fii și tu aici cu mine, să „batem” bulevardul, Bacăul e mic și ușor de bătut la picior.

Paterna, Spania, August 20, 2016 - August 1, 2023

Cu șapte ani în urmă am fost cu Lucia în Spania.

În August, în Paterna, am mers pe strada unde se desfășura festivalul Moors and Christians.

Un eveniment frumos, inedit și interesant.

Festivalul are loc în fiecare an, anul acela nu a fost deci o excepție, dacă sunteți interesați găsiți  cu ușurință pe Internet, chiar și pe FaceBook, filme și fotografii luate în timpul festivalului.

Eu pun aici doar câteva poze făcute atunci, în 2016.

Când Lucia era prietenă cu timpul.

Paterna 2016
Lucia and Santa in Paterna
Lucia in Paterna- Spain
Lucia in Paterna - Spain
Moora and Christians
Lucia in Paterna - Spain
Love Story
the book trailer
Recenzii

Când eram prietenă cu timpul de Lucia Verman

Review-urile si comentariile cititorilor

Când eram prietenă cu timpul, de Lucia Verman

Lucia Verman s-a stins din viață după o lupta încăpățânată și curajoasă cu cancerul.

Povestirile din carte sunt însă premergătoare acestei perioade lungi și grele și se petrec atunci „Când Lucia era prietenă cu timpul”.

Scrisă de un om ca tine, cu bucurii, nostalgii, dureri și tristeți, toate foarte frumos reflectate într-o narativă plină de umor și optimism, cu ironie subtilă și, adeseo­ri, cu multă autoironie, cartea ilustrează trăiri atât de pământene, încât devin foarte ușor de recunoscut și retrăit de cititorul de oriunde.

Gabriela Craciun
Gabriela Crăciun holding Lucia Verman's book Când eram prietenă cu timpul over the famous London Bridge

Gabriela Crăciun - Cu Lucia în metroul londonez

Cu puțin timp în urmă, a apărut cartea Luciei Verman, "Când eram prietenă cu timpul".

Cartea cuprinde 55 de povestiri scrise de ea și publicate de soțul ei.

Lucia a plecat dintre noi, în 2021, mult prea devreme.

Eram de-o seamă, ne-am jucat împreună când eram copii, căci tații noștri au fost colegi și prieteni. Mi-a părut tare rău că a murit atât de tânără.

Am citit cartea în metrou, călătorind cu diverse treburi.

Nu știu dacă Lucia și-a dorit vreodată să vadă Londra, dar acum a călătorit cu mine și mi-a plăcut să o am alături.

Când atingi cartea, simți iubirea pe care Ion Ilisie, soțul Luciei, a pus-o în sufletul ei.

Foile sunt fine, lucioase, de calitate superioară. Când le atingi, e ca și cum ai atinge o palmă catifelată și nu-ți mai vine să-i dai drumul, iar întâmplările din carte sunt reale și atât de duioase, încât am lăcrimat și am zâmbit de multe ori.

Și am căzut pe gânduri.

Te felicit, Ion, pentru felul în care te străduiești să păstrezi vie amintirea Luciei, soția ta.

M-ai impresionat.

Gabriela Crăciun

Buznea.png
Petru Done

Pertu Done - Carte „document-afectiv” scrisă în Canada și lansată, acasă, în Bacău

Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, din Bacău, a găzduit, zilele trecute, un eveniment cu o mare încărcătură emoțională: o lansare de carte, a unui „volum document-afectiv” – așa cum îl numește prefațatorul lui, ziaristul Mihai Buznea. Acest volum este „Când eram prietenă cu timpul” și cuprinde 55 de povestiri scrise de băcăuanca, prin origine, Lucia Verman, canadiancă timp de peste 30 de ani, dar mereu „trup și suflet de româncă”, așa cum a scris tot Mihai Buznea. Cartea a apărut prin îngrijirea soțului ei, Ion Ilisie, după ce autoarea a plecat spre stele la numai 55 de ani.

Prezentarea cărții a fost făcută, în cuvinte atent alese și măiestrite chiar de Ion Ilisie, care în unele momente și-a ascuns cu greu durerea pierderii, acum mai puțin de doi ani, a iubitei lui soții. Am ascultat totul pe fondul unui montaj muzical adecvat și adaptat unor imagini din viața acestui cuplu, surprinse și în Canada și în România, în Bacău și în Piatra Neamț din care provenea tatăl Luciei, cunoscutul, ilustrul și regretatul ziarist și scriitor Eugen Verman.

„Cartea Luciei este, acum, pe masă, în fața noastră.

Este un moment solemn, care arată că Lucia nu a dispărut, nu s-a stins odată cu plecare dintre noi.”

Lucia a iubit cartea, cuvântul scris.

Cartea ei preferată era «Darul lui Humboldt», a lui Saul Bellow.

Citea cu pasiune. Luam această carte cu noi în toate vacanțele, din care recitea mereu câte ceva.

Îmi amintesc cât de intensă i-a fost și bucuria când, într-un început de ianuarie 2006 a aflat că i-a fost publicată în cotidianul canadian „Observatorul” prima ei povestire, «Gigel», despre un pom buclucaș, care se încăpățâna să nu înfrunzească, dar care a devenit apoi prietenul ei.

Și tatăl ei, dar și eu am îndemnat-o mereu să scrie și să publice. Dar firul vieții ei s-a terminat mult prea curând și nu a apucat să vadă publicată prima ei carte.”

Povestirile Luciei Verman sunt parcă inspirate de un viitor de care însăși autoarea se temea, pentru că îl presimțea uneori mai ales ca pe un semn al sfârșitului decât ca pe unul al speranței de infinitate. Povestiri încărcate de maximă sensibilitate, izvorâtă din talentul autentic al unei femei care a trăit ultimele bucurii ale vieții ca și cum ar fi fost cele din urmă.

Sufletul Luciei Verman a vibrat intens ori de câte ori deschidea, dimineața, ochii și vedea din nou lumea din jur.

„Povestirile Luciei Verman, reunite în această carte-mesaj dăruită bucuriei de a trăi și de a oferi bucurie celor de lângă tine – a spus, la finalul prezentării volumului, Mihai Buznea -, reprezintă, fiecare în parte și toate la un loc, mărturisiri ale dragostei de viață și, deopotrivă, ale sentimentelor sincere și profunde ce i-au însoțit existența, exprimate în rostiri simple, dar încărcate de emoție și frumusețe artistică”.

Scrierile Luciei Verman din această carte-testament sunt veritabile poeme închinate minunii care ne este dată, deși doar vremelnic, numită VIAȚĂ.

Da, Lucia a rămas prietenă cu timpul și, astfel, printre noi!

Petru Done

Desteptarea

Mihai Buznea -  Deșteptarea   - 17 iulie 2023 

După  un periplu canadian de peste trei decenii, fosta noastră concitadină Lucia Verman se întoarce acasă cu gândurile și dorurile ei închise între coperțile unei cărți mărturisitoare: „Când eram prietenă cu timpul”.

Băcăuancă, „trup și suflet” de româncă și, deopotrivă, de moldoveancă, s-a lansat în aventura vieții ei la vârsta marilor căutări ale destinului, așa cum, de altfel, au făcut-o mii și milioane de români după „marea schismă” de după decembrie ‘89. Lucica știind foarte bine că nu timpurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub timpuri.

Așa că s-a reîmpământenit pe plaiuri canadiene, în orașul cu mii  de conaționali, Misissauga, unde și-a croit un nou destin. Neuitându-și, însă, nicio clipă rădăcinile, care-i fuseseră date și îngrijite de ilustrul său tată – ziaristul-scriitor Eugen Verman.  Cel de la care a moștenit talentul și pasiunea de a-și exprima sentimentele și prin cuvântul scris și tipărit.

Optimistă și încrezătoare în kharma ei, aceea că va avea tinereți fără bătrâneți și viață fără de moarte, Lucica avea să-și ia adio de la tot ceea ce iubise cu pasiune, cât și de la cei apropiați sufletului ei, la o vârstă la care încă își mai hrănea marile speranțe.

Luându-și rămas bun de la noi prin cele 55 de povestiri ale volumului, câte una pentru fiecare an de viață cu care a fost dăruită.

Carte apărută sub  îngrijirea soțului său, Ion Ilisie.

Lansarea volumului-document afectiv „Când eram prietenă cu timpul” va avea loc miercuri, 19 iulie, de la orele 18,00,  în salonul ce găzduiește evenimentele editoriale de referință ale Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, din Bacău.

Lansarea volumului va beneficia și de vizionarea unui film documentar consacrat autoarei.

Mihai Buznea

Obeservaorul Review-2.png
Observatorul
Lucia Verman Când eram prietenă cu timpul - Recenzie de Eva Anca
randurile-evei

Eva Anca – Rândurile Evei

Când eram prietenă cu timpul - Lucia Verman

O carte al cărei titlu atrage din prima, „Când eram prietenă cu timpuleste precum un jurnal prin intermediul căruia ni se permite să privim puțin în viața celei care a fost Lucia Verman.

Fiică de scriitor, așa cum declară despre ea cunoscuții săi, Lucia a moștenit arta condeiului și și-a dorit să lase ceva în urmă.

Nu a apucat, întrucât a murit prea tânără, la doar 55 de ani, însă soțul ei s-a asigurat că îi îndeplinește acest vis, astfel că a adunat o colecție de povestiri și emailuri scrise de Lucia și le-a transpus în cartea despre care vă povestesc azi.

Când eram prietenă cu timpul” ne oferă o perspectivă inedită asupra vieții autoarei, oferindu-ne crâmpeie din sentimentele ei, din bucuriile și îngrijorările care au însoțit-o în ultimii ani.

Mutată în Canada, nu și-a uitat niciodată originile, ba dimpotrivă, din cuvintele ei răzbat un dor și un puternic sentiment de dezrădăcinare, nesimțindu-se vreodată cu adevărat „acasă” într-un anume loc.

Iubea Canada și casa ei de acolo, dar totodată, inima ei nu a încetat vreodată să bată pentru plaiurile sale originare, cele din România.

Din povestirile și emailurile adunate în acest volum avem ocazia neprețuită de a o cunoaște pe autoare, de a vedea că a fost o femeie care a iubit tot ce o înconjura, de la casă, la plante și animale. din scrierile sale răzbat o mulțime de sentimente și emoții, purtându-l pe cititor printr-o experiență de viață.

Când eram prietenă cu timpul - o carte despre viață și provocările ei

Cartea „Când eram prietenă cu timpul” nu poate fi povestită, ea trebuie descoperită de fiecare cititor în parte. Eu am privit-o ca pe o carte despre viață și provocările ei.

M-am amuzat pe alocuri, am suferit în altele și am admirat fără încetare spiritul plin de viață și iubire al autoarei.

Dintre paginile cărții, reiese că autoarea Lucia Verman a fost o femeie cu inimă mare și plină de iubire pentru tot ce o înconjura, iar de asta ne putem da seama încă din prima povestire din carte, în care a scris deosebit de frumos despre copacul din curtea casei sale.

În carte regăsim frânturi despre viața ei, despre muncă, familie și despre casă.

Descoperim câtă pasiune punea în mica ei grădină de legume, de care era tare mândră.

Aflăm cum s-a cunoscut cu soțul ei, cum și-a mărit familia cu animăluțele pe care le-a iubit atât de mult și cum se simțea, adeseori, copleșită de muncă.

Încă un lucru pe care l-am dedus printre rânduri este că autoarea avea talent înnăscut la scris.

Dacă până și niște simple emailuri pe care le-a trimis familiei ei, respectiv soțului, sunt scrise atât de frumos, pot spune că ar fi ieșit din mâinile sale niște cărți minunate.

În plus, pot spune că și soțul ei scrie frumos, iar de asta o să vă convingeți citind cartea, deoarece apar pasaje scrise de către el, fie emailuri trimise soției sale, fie că vorbim despre capitolul care încheie această carte.

Așadar, dacă vă doriți o lectură deosebită, încărcată de emoție, care redă sentimentele și trăirile unei femei plecate peste „mări și țări” pentru a-și construi viața, atunci „Când eram prietenă cu timpul”, de Lucia Verman, este lectura perfectă.

Eva Anca

Recenzia a fost publicată pe blogul Rândurile Evei

Mihaela Cudalbu

Când eram prietenă cu timpul de Lucia Verman

Cartea Luciei Verman, „Când eram prietenă cu timpul” este o colecție de proză scurtă și poezie, un minunat „jurnal al fericirii” (cât de diferit de al celebrului Steinhard!) aparținând româncei-canadience Lucia Verman. Afirm „al fericirii” căci, deși viața i-a fost frântă prea devreme, cu un final încărcat de suferință fizică, luminozitatea și serenitatea poveștilor expuse în acest volum este copleșitoare.

Până și tristețea lucește în aceste rânduri!

Cele peste 50 de episoade literare din cuprinsul acestei publicații sunt înflorirea târzie a talentului scriitoarei, pe care l-aș putea asemui fructului ce se coace tomnatic ori plantei care abea se desfoaie când primul praf de nea se așterne pe pământ.

Volumul Luciei Verman este un memorial al vieții emigrantului român plecat demult cu trupul din țară dar încă rămas cu sufletul acolo, deși nu s-ar fi întors, neam, acasă!

Vom găsi aici alegoria, în istorioara amuzantă a copacului Gigel care refuză cu obstinație să moară (predicție?) și care în final revine la viață ca prin miracol.

Poezia cuprinsă în antologia Luciei include șapte poeme fără rimă, cu strofă laconică dar de o reală infuzie metaforică, versuri al căror sens este mereu direcționat către același subiect: viața, cu toate contorsiunile ei.

O încercare de fabulă (exemplară, foarte reușită, cred eu!) poate fi identificată în capitolul Lipitoarea, unde similaritatea cu o anumită paletă umană este izbitoare.

Aflăm apoi și despre marile iubiri ale Luciei, toate mărturisind apartenența la era de glorie a culturii anilor 70-90; Pink Floyd, Gabriel Garcia Marquez, Umberto Eco, Mircea Cărtărescu, Marin Preda, și nu în ultimul rând, compatriotul ei (ca și al meu), canadianul Leonard Cohen.

Ceea ce m-a fascinat încă de la primele-i cuvinte, limbajul Luciei Verman este unul direct, nepretențios, ades îmbinând metafora cu jargonul, o combinație a cărei savoare naturală o mai găsisem și la alți scriitori, precum Camelian Propinațiu.

Ceea ce este particular stilului său, un sentiment de inefabil și romanțios transpare în verbalitatea-i simplă (nu simplistă!) și colorată.

Autoare își dezvăluie în aceste scrieri (fără nici o rezervă, cu sinceritate și entuziasm dezarmant) sufletul; și, Doamne, ce suflet frumos!

Lucia Verman se adresează în această publicație (sub îngrijirea plină de dragoste și devoțiune a soțului ei, Ion Ilisie) oricărui tip de lector; de la optimist și aventuros la agnostic și pesimist, de la religiosul fidel la ateul convins, de la cititorul neavizat la cărturarul consacrat.

Toți, fără rezerve, o vor iubi necondiționat!

Mihaela Cudalbu

Recenzia a fost publicată pe website-ul România Culturală

Mihaela Cudalbu

Lionte Dana

Când eram prietenă cu timpul – Lucia Verman

Când eram prietenă cu timpul este o carte care are impact doar la citirea titlului. Pe parcurs vom descoperi prin intermediul cărți crâmpeie din viața autoarei, din viața fiecăruia dintre noi.

Când eram prietenă cu timpul – o carte despre viață.

Povestea a fost pentru mine, una foarte emoționantă, mai ales că autoarea s-a stins la doar 55 de ani.  Cartea a fost publicată postum de către soțul Luciei pentru a-i îndeplini o  ultimă dorință. Volumul de povestiri ne prezintă trăiri și momente în care cu toții ne regăsim.

Lucia ne prezintă  viața sa, cu bune si mai puțin bune, deschis, natural, ceea ce ne face să empatizăm și să dorim să citim mai mult, să o descoperim mai mult. Descoperim o femeie plină de viață și de iubire pentru tot ce o înconjura.

Lucia  ne facem să reconsiderăm viața, să o iubim, să o celebrăm mai mult, pentru că timpul nu ne este prieten mereu. Să ne bucurăm de lucrurile mici, să iubim, să luptăm.

Viața unui om nu poate fi cuprinsă în câteva cuvinte și nici sentimentele pe care acesta carte le transmite nu pot fi redate în deplinătatea lor, trebuie descoperite de fiecare în parte.  Pot doar să spun că am citit cartea cu drag, cu emoție, că Lucia a reușit să mă facă să mă transpun în gândurile, locurile și sentimentele sale. Mereu o bucurie să descopăr povesti de viață din care să învăț mai mult,  mă bucur că am cunoscut încă un om minunat, care a iubit și celebrat viața, care a luptat pentru ea și care a lăsat în urmă vorbă să facem la fel.

Dacă vă doriți o poveste de viață, o lectură plină de sentimente de tot felul, Când eram prietenă cu timpul va fi cea mai bună alegere.

„Lucia s-a urcat la ceruri, dar continuă să fie printre noi prin darul celor 55 de povestiri și al amintirilor despre cea care „a fost odată ca niciodată” în nemurirea ei sentimental-literară.”

Recienzia a fost publicată pe UPS Blog - Leonte Dana

Lionte Dana
Evelin

Evelin Ceciu

Vă invităm la lectură!

Cea mai frumoasă și consistentă declarație de dragoste a unui soț pentru aleasa inimii sale – aceasta ar fi, pe scurt, povestea acestei cărți, „Când eram prietenă cu timpul”, de Lucia Verman. Din păcate, sentimentele nu s-au lăsat mărturisite în toată amploarea lor decât… postum. Lucia, autoare a cărții, a trecut la cele veșnice în 2021, la 55 de ani, după o necruțătoare boală, lăsându-și soțul să aștepte reîntâlnirea lor în Eternitate. Lucia este chiar autoarea cărții despre ea, fiindcă jurnalul Luciei a fost baza în redactarea volumului.

O carte tristă? Nu neapărat. Mai degrabă o carte aducătoare aminte că nu suntem veșnici pe acest pământ.

Lucia a împlinit visul canadian al tinerilor români de după Revoluție. Absolventă de studii superioare în București, cu mai multe licențe și master, lăsându-și familia în Bacău, locul copilăriei sale, părinții și două surori, ea nu a pierdut „trenul de Canada” și a ajuns peste Ocean fără să stea pe gânduri, aici fiind locul unde s-a și căsătorit. Tot cu un român, dar cu mai multă experiență în diaspora. S-au aruncat amândoi în valurile vieții, și-au cumpărat o casă într-o zonă mirifică, rezervație naturală în Canada, și au trăit printre joburi (pentru a-și plăti ratele la casă, „obicei” al civilizației vestice din secolul al XXI-lea, nu?), hobbyuri (concertele artiștilor preferați, la îndemână pe tărâm nord-american), vacanțe în România, Spania sau de aiurea, prin locuri exotice…

Încă fiind prieteni cu timpul…

Cum nicăieri în lume nu umblă câinii cu covrigi în coadă, cititorii pot afla din jurnalul Luciei fapte mărunte din viața de zi cu zi, prezentate inedit și cu vervă. Țara de adopție a Luciei, Canada, i-a oferit posibilitatea să devină și scriitoare, chiar dacă ea nu va afla niciodată despre această oportunitate, bifată și ea. Lucia scrie egal, cu aceeași dezinvoltură, și despre Crăciun în New York, și despre un cățel suprastresat din casa lor, după cum îi are ca subiect și pe Leonard Cohen, și pe cei dragi rămași în România.

„Iar acum, când timpul s-a terminat, îmi pare rău pentru toate clipele pierdute, pentru toate clipele în care puteam fi mai aproape de Lucia, dar nu am fost, de toate clipele în care îi puteam spune și îi puteam arăta cât o iubesc, dar nu i-am spus și nu i-am arătat…” Este mesajul unui soț veșnic neconsolat. 

Evelin Ceciu 

Recenzie preluată de pe website Corectura.ro

Comments
Comments

Share Your ThoughtsBe the first to write a comment.
Cu tine in ging

Cu tine în gând

Roua pune-n umbra dimineții
Bruma de argint pe o pânză de fum
Când lumina învăluie pereții
În zvon de păsări și de proaspăt crâng
Mă trezesc singur, din nou cu tine în gând


Fără veste se ivește ziua
Întins și tumultos crescând
Râsul ei împrăștiind lumină
Mi-aduce chipul tău senin cântând
Mă trezesc, singur, din nou cu tine în gând

Alba apari și chipul tău
Clar în lumina lunii îl văd mereu
Vei reveni ca ziua cântând
Voi fi mereu cu tine în gând

 

După amiaza-n amorțirea-i caldă
Soarele își mângâie vântul în zbor
În lumina galbena ce-și cerne
Aurul peste pământul verde
Apari cu chipul tău strălucitor

Se așterne nevăzută seara
Ireal e totul fără cuvânt
Soarele tăcut încet se-ascunde
În frunze legănat ușor de vânt
Mă trezesc, singur, din nou cu tine în gând

 

Alba apari și chipul tău
Clar în lumina lunii îl văd mereu
Vei reveni ca ziua cântând
Voi fi mereu cu tine în gând

Falduri de-ntuneric cheamă noaptea
Neliniștea se așterne-n drum
Totul e încremenit în umbră
Nimic nu-mi fură chipul tău acum
Mă trezesc, singur, din nou cu tine în gând

 

Versuri și muzică: Mircea Baniciu - 1981

bottom of page