top of page
amintiri cu mama mea
Lucia Verman și Ana ilisie - Balsareni, Spaina, Aprilie, 2011

Amintiri cu mama mea

Am primit acest newsletter  din care am aflat că revista Femeia mai există încă și nu numai, dar s-a lansat și varianta Online.

Nu știam nimic despre revistă, mai ales că eu am plecat de multă vreme din România.

Cu toate astea însă această lansare îmi aduce în memorie clipe și amintiri dragi, de mult, mult timp uitate.

Mi-am amintit-o pe draga mea mamă care, în urmă cu aproape 60 de anii mă trimitea pe mine, un mic copil pe atunci, să merg „în Tei” (ăsta este un cartier din București, era pe atunci și mai este încă) ca să-i aduc de la tutungerie revista Femeia.

Avea ea un aranjament cu tutungioaica.

Îi oprea revista, nu numai Femeia, și alte ziare, reviste și almanahuri, greu de procurat pe acea vreme.

Iar eu mă duceam să le aduc. Era un pic de mers, cred că vreo 4-5 kilometri, dar cine se plângea de mers pe jos pe vremea aia?

Dar ce să mă plâng că mă duceam cât puteam de des, că primeam și bani să îmi cumpăr o înghețată pe băț și un pahar de bragă. Cei ce au trăit vremurile acelea își aduc cu siguranță aminte cât de bune erau.

În afară de revistă aduceam și țigări. Maică-mea a fost o fumătoare înrăită, fuma Amiral.

Și o dată ajuns acasă, cu burta plină, îi dădeam mamei revista și țigările.

Și apoi, preț de câteva ore și aproape jumate din țigările aduse, stătea și își citea revista.

Asta era pauza ei, de liniște și relaxare. Că în rest? Avea pe cap patru copii, murdari și gălăgioși și, cum spunea și draga mea soție, Lucia, despre mama ei,  „nu are nevoie de noi la bucătărie să o ajutăm să facă mâncare pentru o familie numeroasă și veșnic flămândă și nu are nevoie de noi nici în baie, unde sunt maldăre de haine murdare și trebuie spălate cu apă rece, „la mână”, că mașina nu mai merge de mult timp, iar apa caldă nu mai curge de ani de zile.”

Mă întreb oare, peste alți cincizeci-șaizeci de ani, o fi oare cineva care, cum stau eu acum în fața computerului scriind aceste rânduri despre revista Femeia amintindu-mi de mama mea și de soția mea, va fi oare cineva ce se va gândi: „Îmi amintesc cu drag cum acum 60 de ani mama mea, stătea pe fotoliu, cu telefonul în mână și citea revista Online Femeia, ce chiar atunci apăruse. Și mi-a zis, puiuleț, mergi te rog la frigider și adu-mi și mie o înghețată și, ca premiu, poți să ai și tu una.....”

Naaa ... Nu o să se întâmple așa ceva.

Îmi pare rău dragă Revistă Femeia Online. 

Nu o să trezești nimănui amintiri nostalgice, cum a făcut predecesoarea ta, chiar de era ea folosită de comuniști pentru propagandă. Câte ceva tot mai strecurau ei pe acolo.

Asta nu înseamnă că nu îți doresc succes și, chiar fără nostalgii, să fi online și peste șaizeci de ani.

Ziua Eminescu

Sâmbătă 20 Ianuarie, în Toronto, organizat de tânăra și dinamica echipa a Consulatului Român condusă de Doamna Oana-Raluca Gherghe împreună cu ziarul Observatorul al Domnului Dumitru Puiu Popescu care, deși nu tânăr reușește, așa cum spune Gia Ionescu, să țină în Canada un ziar românesc de 30 de ani și să mai fie și bun, au organizat deci un eveniment dedicat zilei de naștere a poetului Mihail Eminescu.

Evenimentul, așa cum menționa Domnul Dumitru Puiu Popescu a fost dedicat și Zilei Culturii Naționale dar și multor Ioni rămași ne-celebrații anul acesta, Ion Minulescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă.

Accentul a căzut totuși primordial pe aniversarea a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, cel mai Român dintre toți Românii cel care, în cuvinte măiestrite ce merg la sufletul și inima oricui, a scris teoria relativității cu 50 de ani înaintea lui Einstein, deși lumea largă o atribuie încă lui Einstein.

Porni Luceafărul. Creșteau

În cer a lui aripe,

Și căi de mii de ani treceau

În tot atâtea clipe.

În 2009, Academia Recordurilor Mondiale a omologat Luceafărul ca fiind cel mai lung poem de dragoste scris vreodată.

Eu zic că este cel mai frumos poem de dragoste scris vreodată.

Din August, anul trecut, de când m-am întors din România după ce am publicat și lansat cartea Luciei, Când eram prietenă cu timpul, la Biblioteca Costache Sturdza din Bacău, eu nu am avut ocazia să particip la o întrunire a românilor de aici, din Canada.

Eu nu sunt nici un fel de specialist în poezie și mai ales Eminescu, nu am mai fost niciodată la o manifestare dedicată aniversării nașterii lui și nu știam exact la ce să mă aștept.

Vedeam o sală, cu niște scaune, aproape plină de invitați și câțiva vorbitori, desigur autorități în materie de poezie, cultură dar în special Eminescu, luând microfonul pe rând și spunându-ne lucruri știute sau nu așa de știute, desigur interesante, despre marele poet român.

Să găsesc însă o sală super plină, cu oameni stând în picioare din lipsă de scaune și înghesuindu-se, din lipsă de loc, și în loc de autorități în materie de Eminescu, artiști, talent și pasiune care de multe ori au electrizat efectiv sala? Asta nu mă așteptam!

Programul prezentat a fost excelent ales și excelent interpretat.

Dincolo însă de program pentru mine au existat momente care au trezit amintiri vechi și dragi și m-au emoționat enorm.

O mare surpriză pentru mine a fost apariția pe scenă a cântăreței de Jazz Barbara Lică.

O cântăreață renumită, cu o voce și repertoriu superbe de care nu am știut nimic până acum.

Barbara s-a născut aici, în Canada, și vorbind românește cu un accent englezesc și cuvinte stâlcite, însă extrem de nostim, care a adăugat și mai mult haz celor spuse, ne-a explicat proveniența cântecului interpretat de ea, You should write a book - Poți scrie o carte: după 14 ani de căsnicie soțul ei nu poate scrie nici măcar o pagină despre lucrurile bune făcute pentru ea dar poate scrie o carte despre cum nu i-a încurajat visele și a dezamăgit-o.

Găsiți cântecul aici, ca de altfel multe altele, vă încurajez să urmați linkul și să ascultați, veți fi impresionați.

https://youtu.be/MzweL60AH68

Pentru mine însă, dincolo de frumusețea cântecului m-a impresionat similitudinea.

Lucia a exprimat, ceva similar, dar în cuvinte, nu în cântec, când a scris „Un plan, făcut întâmplător, de Valentine’s Day”, publicat original în Observatorul în 2006 și re-publicat în volumul Când eram prietenă cu timpul.

Daca nu aveți cartea, o gasiti aici

https://www.luciaverman.com

Un alt moment de mare impact l-a constituit prezența pe scenă a grupului Saxophia & Chitarius care au interpretat melodia Pe lângă plopii fără soț.

Toți cei din sala au recitat versurile superbei poezii, eram parcă pe vremuri, la Cenaclul Flacăra.

Sper să nu îmi fie luat în nume de rău, dar eu nu sunt un mare admirator al muzicii populare, nu mă ridic în picioare și nu mă amestec în „horele” ce de multe ori se cântă și trezesc entuziasm deosebit la diferite evenimente Românești.

Dar ansamblu Aroy din Kitchener a interpretat așa de bine, de pasionat și cu așa mult talent cele patru reprezentări, că au avut și un biss, încât chiar și pe mine m-au impresionat. În timpul prezentării au folosit doua feluri de pălării, iar la un moment dat și-au scos pălăriile de pe cap.

Mi-o scot și eu pe a mea!

Au fost și alți virtuoși ai diverselor instrumente pe care doar îi menționez aici. Antonia de Wolfe, Alexander Gangurean, Kai Oszalai, Paul Panait, Vasile Simion Ciobanu, Gia Ionescu.

Asta pentru că eu nu sunt un reporter și nu am talentul pe care îl avea Lucia, de a prezenta evenimente într-un mod care să facă cititorul să fie și participant, să fie prezent acolo, de parca ar vedea un film. Eu pot doar scrie despre ceva ce a avut un impact direct asupra mea.

Puteți însă afla mai multe despre eveniment de pe site-ul și pagina FaceBook a Consulatului Român și, desigur, din ziarul Observatorul care a avut, cu siguranță, un „Observator” al evenimentului și va publica în ziar un reportaj.

Dar am lăsat la urmă ceea ce de fapt m-a impresionat cel mai mult: prezența pe scenă a multor copii, de vârste diferite și din diverse localități din Ontario.

Privindu-i, dar mai ales ascultându-i, mi-am amintit, cu bucurie, dar și cu tristețe, de vremea când noi, eu și Lucia, mergeam cu fata noastră, Anna Julia, de 9 ani atunci, născută aici și având aproape toți prietenii ei de joacă Canadieni. Și îmi aminteam cum spunea „porticală” în loc de portocală și cu mare greutate pronunța „epule” in loc de iepure, iar noi, bineînțeles, muream de râs.

Și m-am bucurat văzând că profesorii și părinții i-au adus totuși pe scenă, chiar dacă pronunță cuvintele stâlcit și cu accent, făcând de fapt să fie totul și mai frumos și mai inedit. Arătând străduința de a învăța și de a promova.

Ziarul Observatorul și Cenaclul Observatorul a promovat în permanență pe cei tineri, pe copii. Și asta este o mare realizare și merită menționat și amintit în permanență.

Organizatorii, Domnul Dumitru Puiu Popescu și Doamna Consul Oana-Raluca Gherghe, mai ales cea din urmă, au promis multe evenimente similare în viitor.

Ce pot spune eu este că, în afară de o sală mai mare, să nu schimbe nimic altceva.

Întrucât a fost perfect.

Eminescu
eminescu - personalitati

Ziua Eminescu - Personalitățile din sală

Evenimentul Eminescu a avut o scenă plină de talent, pasiune și de personalități.

Dar personalități au fost nu numai pe scenă ci și printre spectatori.

Domnul Dumitru Puiu l-a remarcat în sală pe Ștefan Hrușcă.

Eu nu l-am mai văzut pe Hrușcă de aproape 25 de ani când, de asemenea într-o zi de Ianuarie, dar una în care, așa cum spunea Lucia, „că aici bat vânturile cele sălbatice” era o furtuna teribilă iar noi așteptam, undeva într-o sală de sport a unei școli din Mississauga, pe Hrușcă. Invitat să cânte la un eveniment organizat de o societate de caritate. Din cauza vremii și poate și din cauza a nu așa de bunei organizări, erau prezenți doar o mână de oameni ce se tot întrebau dacă Hrușcă are cum veni din Hamilton pe o așa vreme.

Însă... a venit.  La început mirat, credea că a greșit adresa. Sau sala.

Ce m-a impresionat însă a fost faptul că deși în sală erau doar câteva persoane el a cântat de parca avea 10 mii de spectatori, nu doar zece.

Domnul Dumitru Puiu a promis să îl invite la un eveniment al Cenaclului.

Și am impresia că Domnul Hrușca a dat afirmativ din cap.

Ar fi un eveniment frumos.

Tot Domnul Dumitru Puiu Popescu a remarcat-o în sală și pe  Doamna Elena Buică.

O scriitoare acum în vârstă de 91 de ani ce și-a început cariera la 70 de ani și a scris 26 de cărți în acest răstimp. Este o scriitoare ce scrie din suflet și are sufletul tot acolo, în Țigănești, satul în care s-a născut și copilărit și pe care l-a adus cu ea aici în Canada.

Și nu îl uită și îl evocă în scrierile ei.

Dar mai bine ascultați-o pe Dânsa în interviul dat emisiunii TV Noi Români:

https://youtu.be/XP8PlMzx5IE

La minutul 6.30 Doamna Buică vorbește despre ... da, așa este, despre DOR.

Și bineînțeles că ascultând mi-a revenit în minte cele spuse de Lucia:

„Cu toate că aici am posibilități cât carul, sufletul tot acasă îmi este, mi-e dor până și de mizeria de acolo (că tot a mea e).

Tragedia cea mare e că, odată ce sunt acolo, mi se face dor de casa de aici și în general de Canada, care mi-a intrat și ea în sânge. Cred că asta e tragedia emigrantului, e dezrădăcinat în totalitate, nu mai are, de fapt, absolut nimic, unicat, care să-i aparțină. Oricum, la graniță, ieri, când am trecut în Canada, am spus chiar cu voce tare: am ajuns acasă!!!

Și ne-am bucurat cu toții.”

Și mi-am amintit și cum Doamna Elena Buică discuta cu Eugen Verman, tatăl Luciei, și cu Lucia despre Culai, cartea abia lansată în Bacău de Eugen, și el un scriitor ce a început a scrie la 60 de ani.

https://luciaverman.ca/eugen#culai

Și când Doamna Buică a trimis Luciei câteva din scrierile în pregătire, iată ce i-a răspuns Lucia:

„Mulțumesc din suflet pentru aceste rânduri. M-au emoționat atât de mult, încât, uite și acum după minute bune de la citire, plâng ca un copil...

Adevărul e că îmi deschideți porțile sufletului cu frumoasele dumneavoastră amintiri!”.

Cum ași putea deci ca eu să uit așa ceva și să nu îmi tresară sufletul la asemenea evocări?

Change the wheels of a moving train
the moving train

Ați încercat vreodată să schimbați roțile trenului din mers?

 

Notă: Daca te plictisesc textele lungi sau nu ai timp, sări te rog toată polologhia ce urmează și mergi direct la ultimul paragraf.

 

Pentru cei ce vor merge mai departe:

În anii 90 un ziarist, Cristoiu? sau Păunescu? folosea într-un articol expresia „Să schimbi roțile trenului din mers.” Expresia mi s-a părut edificatoare și mi-a rămas în memorie.

În urmă cu aproape doi ani, când am început această grea și nedorită călătorie, nu știam mare lucru despre web design, Facebook, YouTube și în nici un caz despre editare și tipărire de cărți.

După ce am creat grupul FB Celebrating Lucia’s Life mi-a trebuit o luna până să pun și prima postare și să fac conexia web sitului cu grupul. Lună în care am lansat și început să dezvolt website-ul Celebrating Lucia și am început să creez și canalul YouTube dedicat Luciei.

Mi-a trebuit încă aproape un an și jumătate până am reușit să public și să lansez cartea Luciei, Când eram prietena cu timpul.

A trebuit deci ca în tot acest timp să „schimb roțile trenului din mers” ca să reușesc să învăț în timp ce lucram.

Și a fost, și este, greu ținând seamă că eu nu sunt un „artist”, nu am creativitate, nu stăpânesc bine cuvântul scris și, mai ales, nu am talentul de a comunica al Luciei.

Schimbarea asta a roților din mers m-a împiedecat să fiu atent la postările altora, să dau „like-uri” sau replici, de multe ori nici măcar să replic la comentariile făcute postărilor mele.

Unii s-au supărat și, în fapt, au abandonat, alții, încet, încet și-au pierdut interesul, mulți însă au rămas constat suporteri fără să aștepte reciprocitate.

Eu mulțumesc tuturor, indiferent de cât de mult, puțin sau deloc m-au susținut.

Din păcate însă, și fiind conștient de cât de important este acest aspect, din păcate însă nu o sa fie mari schimbări. Timpul nu este prieten cu mine.

Și, ca să rămân în tonul acestui masaj, mai am încă multe „roți de schimbat”.

Am primit și ajutor de multe ori și în multe privințe și o fac aici o lista, sper să nu omit pe nimeni, deși am devenit un „uituc” de meserie în ultima vreme: Aida Vijulie, Anita Gonczi, Biblioteca Costache Sturdza, Carmen Munteanu, Cosmin Buznea, Doinita Hanga, Dumitru Petru Popescu, Elena Ceciu, Gabriela Crăciun, Grupul FB CTCE Bacău, Laura Tent, Marga Duma, Mihai Buznea, Petru Done, Stoian Lăcrămioara, Ziarul Observatorul.

Și multe mulțumiri pentru Eva Anca ce a realizat o frumoasă și profesionala recenzie a cărții Luciei, recenzie publicată pe site-ul Rândurile Evei

https://www.randurileevei.ro/2023/12/02/cand-eram-prietena-cu-timpul-lucia-verman/

Totuși nu am avut, nu am fost în stare să găsesc mereu „o alta pereche de ochi” care să vadă din multele greșeli pe care le-am făcut și să mă atenționeze sau să proceseze ce am făcut eu, dar din altă perspectivă, mai degajată, mai obiectivă daca nu mai cunoscătoare, mai antrenată.

Am primit însă multe „sfaturi”. În unele cazuri au venit ca în bancul acela cu Ștrul și Rabbi, când Rabbi îi spune lui Ștrul, care îl rugase să îl ajute să stopeze gâștele ce îi mureau pe capete :

„Eu mai am sfaturi dar din păcate tu nu mai ai gâște”.

În momentul acesta cea mai mare prioritate a mea este legata de Marketing.

Mai sunt încă disponibile, - și, cinstit, sunt un pic surprins de asta dar se para ca așa sunt eu mai mereu, cu un pas în urmă, - deci mai sunt câteva exemplare din cartea Luciei, Când eram prietenă cu timpul.

Așa ca am început să investighez de cum se promovează o carte.

Si, pentru acest domeniu, se găsesc sumedenie de „Rabbi”, doar „gâște” să ai.

Lăsând gluma la o parte, cel mai interesant și mai edificator mesaj l-am găsit pe un site de Book Promotion unde unul din super-useri a pus următorul post:

Daca vrei ajutor să îți promovezi careta trimite un PM.

Unul din cei ce aveau o carte de promovat a scris însă:

„Daca vrei sa ajuți este foarte simplu: Cumpăra cartea!

Și daca îți place spune prietenilor tai să o cumpere și sune prietenilor prietenilor tai să o cumpere.

Eu îți promit ca nu o să fi dezamăgit”.

Așa că zic și eu:

Daca vrei să ajuți este foarte simplu: Cumpăra cartea!

Și daca îți place spune prietenilor tai să o cumpere și sune prietenilor prietenilor tai să o cumpere.

Eu îți promit că nu o sa fi dezamăgit

O găsești aici:

https://www.luciaverman.ca/shop

 

PS.

În această „călătorie” de a învăța și de a crea, am ajuns să realizez că, de multe ori, trebuie să schimbăm roțile trenului din mers. A fost o experiență provocatoare, dificilă de multe ori, dar în final am realizat ce mi-am propus, și sunt recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit de-a lungul timpului.

Eu o să continui pe această cale, iar încurajările voastre înseamnă enorm pentru mine.

Dacă găsiți valoare în ceea ce fac, vă invit să o împărtășiți cu alții.

Împreună, putem face ca „roțile să continue să se învârtă”.

Vă mulțumesc că ați „urcat în acest tren” și că faceți această călătorie alături de Lucia și de mine.

 

Sper că s-a înțeles că gluma mea despre „sfaturi și gâște” nu se referea la voi, cei de pe Facebook sau WhatsApp sau Prietenii Luciei.

Sau cei ce accesează direct pe site și decid să rămână anonimi.

Se referea la „Rabbi”, la cei a căror menire și meserie este să asiste în aceste probleme specifice.

Cu sfaturi practice și utile.

Chiar cu o zi înainte să public articolul acesta am primit un sfat, foarte bun și corect în esență, doar nu și practic.

Conform lui Liam, de la o companie de publicitate, ar fi trebuit să fac astfel încât cartea Luciei să apară la rubrica „best seller” în New York Times.

Ceea ce, în esență, este super grozav, ca și cum ai apare în poză cu președintele Americii bătându-te cu palma pe umăr.

Mă rog, nu cu Joe Biden, cine vrea să facă poze cu el?

Doar că ce rost, ce folos ar fi să apară cartea Luciei, scrisă în românește, pentru români, să apară în New York Times?

Așa că am lăsat „gâsca” asta să zboare spre alte meleaguri, nu cred că ar fi făcut oul de aur pentru mine.

Ca să nu mai vorbesc cât de scumpă era.

The moving train english
Change the wheels of a moving train

Have you ever tried to change the wheels of a moving train?


Note: If you're bored with long texts or don't have time, please skip all the rambling that follows and go straight to the last paragraph


For those of you who want to go further:


In the 1990s a journalist, Cristoiu? or Păunescu? used in an article, the expression “To change the wheels of a moving train”. I found the expression enlightening, and it stuck in my memory.


Almost two years ago, when I started this difficult and unwanted journey, I didn't know much about web design, Facebook, YouTube and certainly not about book publishing and printing.  
After creating the FB group Celebrating Luc
ia's Life, it took me a month to put up the first post and connect the website to the group. The month in which I launched and started developing the Celebrating Lucia website and also started creating the YouTube channel dedicated to Lucia. 
It took me another year and a half or so before I managed to publish and launch Lucia's book, When I Was Friend with Time


So I had to “change the wheels of the moving train” all this time to manage to learn while working. 


And it was, and is, hard considering that I am not an “artist”, I don't have creativity, I don't have a good command of the written word, and most of all, I don't have Lucia's talent to communicate.


This changing of the gears has prevented me from paying attention to other people's posts, giving “likes” or replies, often not even replying to comments made on my posts. 
Some got annoyed and in fact gave up, others slowly, slowly lost interest, but many remained constant supporters without expecting reciprocation.


I thank everyone, no matter how much, little or not at all they supported me. 
Unfortunately, however, and being aware of how important this is, unfortunately there will be no big changes. Time is not my friend. 


And, to stick to the tone of this massage, I still have many “wheels to change”.
I've also received help many times and in many ways, and I'm making a list here, I hope not to omit anyone, although I've become a “forgetful” professionist lately:
Aida Vijulie, Anita Gonczi, Costache Sturdza Library, Carmen Munteanu, Cosmin Buznea, Doinita Hanga, Dumitru Petru Popescu, Elena Ceciu, Gabriela Crăciun, CTCE Bacău FB Group, Laura Tent, Marga Duma, Mihai Buznea, Petru Done, Stoian Lăcrămioara, Ziarul Observatorul.

And many thanks to Eva Anca who wrote a beautiful and professional review of Lucia's book, published on the "Rândurile Evei website.

https://www.randurileevei.ro/2023/12/02/cand-eram-prietena-cu-timpul-lucia-verman/
However, I did not have, I was not able to find “another pair of eyes” to see from the many mistakes I made and to warn me or to process what I did, but from another perspective, more relaxed, more objective if not more knowledgeable, more trained.


I did get a lot of “advice,” though. In some cases, they came like in that joke about Shtrul and Rabbi, when Rabbi tells Shtrul who had asked him for help to stop his dying geese :

“I still have advice, but unfortunately, you don't have any geese.”


Right now, my biggest priority is Marketing. 


There are still a few copies of Lucia's book, When I Was Friend with Time, available - and, honestly, I'm a bit surprised by this, but I always seem to be a bit behind. 
So I started investigating how to promote a book. 
And, for this area, there are plenty of “Rabbis” to be found, just “geese”  to have. 


All kidding aside, the most interesting and enlightening post I found was on a Book Promotion site where one of the super-users put up the following post:

If you want to help promoting your book, send a PM. 
One of the people with a book to promote, however, wrote:
“If you want to help, it's very simple: buy the book! 
And if you like it, tell your friends to buy it and call your friends' friends to buy it. 
I promise you won't be disappointed.”

 

So I say:
If you want to help, it's very simple: buy the book! 
And if you like it, tell your friends to buy it and call your friends' friends to buy it. 
I promise you won't be disappointed.
You can find it here:
https://www.luciaverman.ca/category/all-products

 

PS.
In this “journey” of learning and creating, I've come to realize that we often have to change the wheels of a moving
 train. It's been a challenging experience, difficult at times, but ultimately, I realized what I wanted to be done, and I'm grateful for the support I've received along the way. 
I will continue on this path, and your encouragement means a lot to me. 
If you find value in what I do, I invite you to share it with others. 
Together, we can keep the “wheels turning”. 
Thank you for “getting on this train” and for taking this journey with Lucia and me.

I hope it was understood that my joke about "tips and geese" was not about you Facebook or WhatsApp or Lucia's Friends.
Or those who go directly to the site and decide to remain anonymous.
It was referring to the “Rabbis”, those whose job and profession it is to assist in these specific matters.
With practical and useful advice.
Just the day before I published this article I received advice, very good and correct in essence, just not practical. According to Liam, from an advertising company, I should have made sure that Lucia's book appeared in the New York Times bestseller column.
Which is basically super awesome, like being pictured with the American President patting you on the shoulder.
Well, not with Joe Biden. Who wants to take pictures with him?
It's just that, what's the point? What's the point of having Lucia's book, written in Romanian, for Romanians, appear in the New York Times?
So I let this “goose” fly to other lands; I don't think it would have made the golden egg for me.
Not to mention how expensive it was.

După Șase  Luni

Au trecut șase luni de când am creat grupurile Facebook și Whatsapp Lucia Memorial și website-ul Lucia Memorial, dedicate celebrării vieții Luciei.
Acesta nu este un eveniment de celebrat, este doar un timeline, de unde eventual pot arunca o privire înapoi că să înțeleg ce ar trebui să fac mai departe.

Am schimbat numele grupurilor, acum grupurile se numesc Celebrating Lucia's Life.
Am schimbat și adresa sitului, acum adresa este luciaverman.ca.
Linkurile vechi rămân valabile și vor fi automat direcționate către locația corectă.
În fapt, luciavernman.ca , luciaverman.com, luciamemorial.ca și luciamemorial.com sunt toate adrese valide ale siteului și conduc în același loc.

Useri de Facebook care încă nu au aderat la grupul Luciei - Celebrating Lucia’s Life – și care accesează situl fie de pe pagina Facebook a Luciei fie de pe pagina lui Eugen sau a mea, va rog să aderați la Groupul Facebook Celebrating Lucia’s Life. 

bottom of page